Sigur! Iată o poveste fictivă scurtă, plină de umor, bazată pe solicitarea dvs.:
Tensiunea a fost de nesuportat la poligonul FCSB Steaua. Antrenorul principal Marius Dumitrescu a petrecut săptămâni întregi pregătindu-și echipa pentru meciul crucial de derby, dar dezastrul a avut loc în ultimele minute de antrenament.
În timp ce jucătorii se adunau, ștergându-și transpirația de pe sprâncene, Dumitrescu s-a plimbat furios. Apoi, se răsti.
“Cine a făcut-o? CINE?” urlă el.
Tăcere. Doar sunetul târâtului nervos.
Ochii antrenorului s-au fixat pe mijlocașul său vedetă, Andrei Popescu. “Popescu! Tu ai fost?”
Popescu înghiţi în sec. — Antrenor, jur, nu am…
Dar Dumitrescu văzuse dovezile cu ochii lui. Vinovatul săvârșise păcatul suprem: să-și răstoarne espresso-ul italian de import, proaspăt preparat. Un accident tragic? Sau o crimă nesăbuită împotriva cofeinei? Nu conta. Prejudiciul a fost făcut.
Frustrarea a fiert. Dumitrescu, într-un acces de furie, legănă mâna — intenționând să-l plesnească pe vinovat. Dar în căldura momentului, a calculat greșit. În loc de Popescu, mâna lui s-a conectat cu putere de propria coapsă. Unda de șoc a durerii îl străbătu și el scoase un țipăit.
Jucătorii s-au uitat. Câțiva au încercat să-și rețină chicotele. Antrenorul asistent s-a întors, cu umerii tremurând de râs abia stăpânit.
Dumitrescu se îndreptă, încercând să-și salveze demnitatea. „Să fie asta o lecție!” lătră el. „Nimeni — NIMENI — nu-mi desconsideră cafeaua!
Și cu asta, el a fugit.
În acea seară, vestiarul era plin de șoapte. Unii au spus că Dumitrescu a vrut să-l plesnească pe Popescu. Alții au susținut că tocmai fusese copleșit de emoție. Un lucru era sigur: din acea zi înainte, nimeni nu a mai îndrăznit să atingă cafeaua antrenorului.
